Sir Vali Răcilă

Trecea aşa un zvon( ca o rafală de toamnă) prin orăşelul în care rândurile şomerilor se îngroaşă sub auspiciile Doamnei Criză, că "va fi teatru moca, în aer liber"(deh măcar în campanii electorale şi la zile mari- în speţă Zilele Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani).Piperul a fost lăsat pentru duminică seara, de fapt duminică noaptea( cam dificil pentru cei care muncesc luni de la prima oră, dar obligatoriu pentru cei care ştiu să aprecieze nişte acorduri ce ţi se împletucesc de gât ca un vin de viţă nobilă ce îşi păstrează aroma chiar şi într-un pahar de plastic).Vali Răcilă! Tot respectul!!! De pe la nouă au început să se adune oamenii. Unii inspiraţi şi-au rezervat o masă din timp, alţii au " tras de un suc" până la ora începerii spectacolului lipsit de " spectaculos"(preţios tocmai prin atmosfera intimă, naturală, firească), alţii( şi eu mă regăsesc)au avut un prieten, care avea o cunoştinţă a cărei cunoştinţă a rezervat o masă. Ne-am îngrămădit cu toţii, am căutat scune şi am aşteptat să înceapă.
Am remarcat că la masa nostră în loc de 10 persoane( câte ne-am anunţat )eram vreo 17,toţi fericiţi că, în ciuda faptului că nu îl vedeam pe Vali Răcilă - din cauza unor stâlpi duşmănoşi, îl puteam auzi. Ceea ce mi s-a părut cel mai interesant a fost diferenţa mare de vârstă dintre spectatori; de la 18 la 60 şi ceva. Atmosfera s-a încins: oamenii băteau din palme în ritmul melodiilor, cu degetele în masă, dansau şi cântau.Eram necunoscuţi la aceeaşi masă care împărtăşeam aceeaşi bucurie: ascultam o muzică de calitate live, un om ne dăruia din talentul lui, fără a primi la pachet şi ifosele de VIP.