Tablou 2

O zi de lumină filtrată în jocuri de culori pe scene de frunze ce plutesc în cădere. Să înveţi să cazi de la frunze, o lecţie importantă în viaţă. Fiecare cu enigma ei scrisă în nervuri, aparent integrate în peisaj, dar văzute de aproape - fiecare este alta. Nu am memorat niciodată frunzele care mi-au trecut prin mâini( Oare este cu putinţă aşa ceva ?). Am încercat doar să le simt. Muşchiul verde crescut pe ceea ce a rămas dintr-un trunchi de copac. Contemplăm ( cei care îşi propun făcându-şi timp, schimbându-şi mentalitatea, programul, sau cei care au un talent nativ). Oamenii crescuţi la sat, în marea majoritate nu vorbesc despre frumuseţea naturii în care trăiesc, dar dacă îi obligi să trăiască la bloc le trezeşti o agitaţie, o claustrofobie cauzată de dorul faţă de pământul de sub picioare, care rodeşte, care le transmite din seva lui, dorul de munca de zi cu zi, ce se desfăşoară ca după un ritual. Oare cei de la sat nu au auzit de „depresie”? Ar fi interesant de făcut un studiu comparativ despre frecvenţa cazurilor de depresie la sat/ oraş.
A sărutat un copac şi l-a îmbrăţişat cu dor. I-a mângâiat anii şi i-a mulţumit că există. Un lucru simplu care a umplut-o de energie.
El o privea încurcat, jenându-se parcă de infantilismul ei. Parcă era în altă dimensiune.
Ea : „Şi nu-i nici o ruşine şi nici o copilărie !De aproape, de departe, aceeaşi emoţie. „

În fiecare an trec prin anotimpuri fără să ( vreau să) învăţ ceva. Dacă aş căsca ochii poate aş înţelege. Măcar bine că mi-am pus problema ( aici excelez). Simt că este ceva de văzut, ceva de pătruns, de învăţat. Dar de multe ori ( de prea multe ori) comoditatea învinge. Dacă aş înţelege mecanismul, probabil ploile ( cele reale şi celelalte) ar fi mai uşor de suportat, ar fi de fapt o bucurie ( gândirea omului de la sat – „ o nevoie pentru pământul însetat, o binecuvântare de la Dumnezeu.”).